Un
convoi de 33 de tiruri, şapte camioane şi nouă microbuze încărcate cu
ajutoare din partea Partidul Social Democrat a ajuns, simbata, în
municipiul Dorohoi.
Colectarea
şi transportul ajutoarelor au fost coordonate de către secretarul
general PSD, Liviu Dragnea, şi au constituit cea mai amplă acţiune
umanitară organizată până în prezent de către social-democraţi.
Convoiul
a fost însoţit de o delegaţie PSD, condusă de preşedintele partidului,
Victor Ponta, alături de vicepreşedinţii Gheorghe Nichita, Ecaterina
Adronescu, Titus Corlăţean, Marian Vanghelie şi Robert Negoiţă. De
asemenea, au fost prezenţi şi deputaţii Cristi Rizea (Brăila), Nicu
Bănicioiu (Teleorman), Mircea Drăghici (Argeş) şi Marian Ghiveciu
(Buzău). Delegaţia PSD a fost însoţită şi de parlamentarii de Botoşani
ai partidului, respectiv deputatul Andrei Dolineaschi, deputatul Costică
Macaleţi şi senatorul Gheorghe Marcu, acesta fiind totodată şi
preşedintele Organizaţiei PSD Botoşani.
Convoiul
a transportat în principal materiale de construcţii şi alimente
neperisabile, dar au existat şi cantităţi importante de haine şi
încălţăminte, precum şi articole de igienă.
Preşedintele
PSD, Victor Ponta, a dat asigurări că acest convoi reprezintă doar o
primă etapă, iar ajutoarele vor veni şi în zilele următoare.
„Vom
strânge în continuare ajutoare, cât putem strânge ca să-i ajutăm pe
sinistraţi. Vom mai aduce ajutoare pentru a-l ajuta pe primarul nostru
şi pe oamenii din Dorohoi. Oamenii sunt încă în necaz şi e important să
arătăm că suntem români”, a declarat liderul PSD.
O
pondere importantă în convoiul PSD l-au avut ajutoarele de la
Bucureşti (10 tiruri şi camioane), dar şi de la Teleorman (8 tiruri) –
judeţ condus de secretarul-general al PSD, Liviu Dragnea, care s-a
dovedit şi de această dată un bun prieten al judeţului Botoşani.
La
alcătuirea convoiului au mai contribuit judeţele Argeş, Braşov, Buzău,
Constanţa, Dolj, Galaţi, Mureş, Olt, Vaslui, Vâlcea, Vrancea. Amintim
însă că, în zilele precedente au existat mai multe transporturi de
ajutoare venite de la PSD Constanţa şi mai ales de la PSD Iaşi care a
trimis în repetate rânduri alimente, pături şi alte articole de primă
necesitate.
În
plus, preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, a confirmat o
decizie a Consiliului Local al Primăriei Sectorului 5 din Capitală prin
care s-au disponibilizat din buget 800.000 lei pentru ajutorarea
municipiului Dorohoi şi 200.000 lei pentru comuna Hilişeu-Horia.
De
remarcat şi contribuţia Primăriei Comunei Valea Mărului, care a trimis
un tir de ajutoare, în plus faţă de cele 33 care au compus convoiul PSD.
Delegaţia
PSD s-a deplasat în zonele cele mai afectate de viiturile din 28 iunie,
respectiv în Str. C.D. Gherea, în apropierea Autogării Dorohoi, iar
apoi în zona podului de peste pârâul Buhai.
Reprezentanţii
PSD au fost primiţi bine de către dorohoieni care i-au invitat în
gospodăriile proprii şi le-au mulţumit pentru sprijinul acordat. De
asemenea, mai multe persoane în vârstă i-au mulţumit preşedintelui PSD,
Victor Ponta, pentru salvarea pensiilor de la reducerea de 15%
preconizată de Guvern. Preşedintele PSD a spus însă că nu doreşte
politizarea acestui eveniment şi nu a comentat subiectul.
Ajutoarele
au fost descărcate în depozitele amenajate în prealabil de Primărie, la
Gara Dorohoi şi la Direcţia de Servicii Publice. Un tir cu articole de
îmbrăcăminte a fost descărcat în comunele Hilişeu-Horia şi Văculeşti,
care au fost de asemenea lovite grav de inundaţii.
În
ultimele zile, organizaţiile PSD au trimis ajutoare şi către alte
localităţi afectate de inundaţiile din judeţele Suceava, Bacău şi
Galaţi.
Sursa: BotosaniNews.ro
|