Totul a fost făcut public în cadrul unei întîlniri la care au
participat primarul Dorin Alexandrescu, deputatul Andrei Dolineaschi,
şefi din Poliţia şi Jandarmeria Botoşani, oameni de sport din municipiu,
precum şi noul antrenor Vespazian Colban. Practic este vorba de un nou
club sportiv înfiinţat de Victor Mihalachi, care, cel puţin juridic, nu
mai are nici o legătură cu fosta echipă şi căruia i-a alocat pentru
început 50.000 de lei. „În fotbal cunoaşteam toţi că sînt
mizerii foarte multe, noi toţi ştim că sînt aranjamente în fotbal. Eu
însă nu ştiu să fac mizerii în nici un domeniu, nici în afaceri, nici în
politică pentru că nu o ştiu, nu o pricep. Vă garantez că nu vor fi
mizerii şi aranjamente aici”, a declarat Victor Mihalachi. El a dăruit tehnicianului echipei o icoană primită de la stareţul unei mănăstiri.
În retur atacă promovarea
Vespazian Colban, unul dintre jucătorii reprezentativi ai FC Botoşani, şi-ar dori promovarea. „Numeric stăm foarte slab. Avem o echipă cu trei rezerve şi un singur portar, dar rezultatele, în timp, o să apară”, a afirmat antrenorul FCM Dorohoi.
El îşi doreşte ca în tur echipa să stea cît mai aproape de primele
poziţii, iar în retur să încerce să atace primul loc, care asigură
calificarea la barajul pentru liga a III – a.
Primăria nu contribuie deocamdată financiar la bugetul clubului,
însă pune la dispoziţie gratuit baza „1 Mai” pe care a folosit-o şi FC
Botoşani în perioada în care gazonul de pe Municipal era în refacere.
Zilele acestea se va forma şi un comitet director cu oameni de afaceri,
politici, de sport şi din administraţie.
Sursa: Botosaneanul.ro
|